De cateva zile simt. si cred in ce simt. incerc sa nu mai gandesc, sa inchid ochii si sa-mi imaginez numai lucruri care m-are face fericita. si imi dau seama ca relatiile mele cu cei din jur ma fac fericita. cum zice un bun prieten, sunt dependenta de afectiune. nu stiu daca afectiune in general, sau un anumit tip de afectiune, de la o anume persoana. momentan imi apreciez prietenii. care ma asculta si care ma sustin. si care simt.
Si sper sa ma pot uita peste cativa ani in urma si sa spun: uite prietenii mei sunt aceeasi. si cred in asta.
Poate ca daca toti am avea curajul sa simtim si sa visam am fi mai buni. cred in asta. suntem prea preocupati de ce spune lumea, de ce crede lumea despre noi. si e normal. nu traim in padure si avem nevoie de oameni si de sustinerea lor. problema e atunci cand ne schimbam vietile, nu ne urmam visele si nu indraznim sa facem exact ceea ce ne dorim. atunci nu mai traim cu oameni, ci pentru oameni. atunci ne devalorizam noi ca si persoane si ne pierdem ce avem mai de pret in viata: sentimentele. da, sentimentele poti sa le pierzi. pentru a le mentine trebuie sa fie alimentate. cu iubire.
Hai sa iubim, sa simtim si sa nu mai credem, sa nu ne mai fie teama de visurile noastre. si hai sa zambim pentru ca macar sa parem fericiti (nu de ochii lumii, ci pentru o multumire interioara).
